Nota bene ! Chiar dacă filmele de mai jos sunt numerotate, ele NU sunt în ordinea preferințelor mele.
1. The Assassin's Code - thriller / Scor pe Rotten Tomatoes (predicție): 20 %
Când: 11 mai 2018 (SUA)
Despre: Un tânăr detectiv din Cleveland încearcă să-și croiească propriul drum în viață și să dea uitării trecutului tulbure al tatălui său, un polițist căzut în dizgrație ucis în timpul unei anchete. Când i se dă pe mână în sfârșit primul caz important, Michael Connelly (Justin Chatwin) vede oportunitatea perfectă de a se afirma, însă va fi prins în mijlocul unei conspirații, și ținta unui asasin-fantomă care îi urmărește din umbră toate mișcările.
De ce: Da, sunt conștient că Legacy sună a film generic tipic anilor '80, '90, low budget, al cărui scop încă de la ''naștere'' e să ajungă direct pe DVD. S-au făcut pe acest subiect alte 1000 de titluri, însă nu mă pot abține: îmi place mult Justin Chatwin ca actor, iar pe Peter Stormare, nu mă deranjează să-l văd în alte porcării de duzină, fiindcă și acolo aduce un plus de calitate. Nu-s foarte optimist cu privire la rezultatul final, însă vorba aia: așteaptă-te la ce-i mai rău, și speră la ce-i mai bun.
2. Rampage / Scăpaţi de sub control - acțiune / Scor pe Rotten Tomatoes (predicție): 45 %
Când: 20 aprilie 2018
Despre: Având ca sursă de inspirație jocul video cu același nume al anilor '80, filmul îl are ca protagonist pe Davis, un specialist în primate, care încearcă să salveze America de prăpădul pe care-l lasă în urmă o gorilă, o șopârlă și un lup modificați genetic, ajunși acum la niște proporții gigantice.
De ce: Un proiect interesant și riscant în același timp, Adaptările după jocuri video nu prea au avut până acum succes la Box Office, însă acest lucru s-ar putea schimba, fiindcă rolul principal îl are carismaticul Dwayne Johnson, omul momentului la Hollywood, plus că în spate se află aceeași echipa vinovată de succesul San Andreas (2015).
3. Abruptio - thriller / Scor pe Rotten Tomatoes (predicție): 55 %
Când: 2018 (SUA)
Despre: Lester Hackel (James Marsters), un tip ghinionist, află că un dispozitiv explozibil i-a fost implantat pe gât și că trebuie să comită niște crime înfiorătoare pentru a rămâne în viață, încercând în tot acest timp să afle cine îl manipulează și de ce.
De ce: Premisa este ofertantă, iar întregul proiect e realizat cu păpuși. Da, ați citit bine. Având în vedere și sloganul filmului ''Toți suntem niște păpuși'', am un sentiment că Abruptio vrea să fie mai mult decât un thriller macabru.