luni, 22 decembrie 2025

Top 10 filme ''Vreau să văd'' în 2026

Bineînțeles, acum că suntem pe sfârșit de an, e timpul pentru deja ''celebra'' listă cu filme de văzut anul viitor. 

Pentru cei care se află pe Jurnal de cinefil pentru prima dată, menționez că cele 10 filme de mai jos nu au fost alese pe principiul ''ce are mai epic și mai promițător 2025 de oferit''. Nicidecum. Ceea ce urmează este o listă personală, cu filme ce mă incită şi care vor avea premiera anul viitor, ele nefiind într-o anumită ordine, adică primul de pe listă e cel mai aşteptat etc. Îmi place să lucrez la acest top an de an pentru că cei câțiva oameni care intră pe blog poate au uitat de anumite pelicule, şi cu această ocazie fac un update în calendar, alţii vor descoperi acum niște titluri interesante de care nu aveau nici o idee că există.

Dat fiind că Rotten Tomatoes.com e foarte popular și foarte mulți îl au ca reper pentru a-și face o primă impresie, am adăugat la fiecare producție și pronosticul meu, scorul pe care eu cred că-l va avea odată ce recenziile de la critici vor fi adunate. Acestea fiind zise, vă urez SĂRBĂTORI FERICITE, LA MULȚI ANI, și vă propun o ultimă lectură relaxantă și informativă pe acest final de an. Enjoy !

1. The Entertainment System Is Down - comedie
CÂND: 2026 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 72 %
DESPRE: Acţiunea filmului se desfăşoară pe parcursul unui zbor de lungă durată cu avionul, în care sistemul de divertisment cedează, forţându-i pe pasageri sa înfrunte o plictiseală teribilă.
DE CE: Regizorul suedez Ruben Östlund, care a mai realizat două dintre filmele mele preferate din ultimii ani, Turist / Caz de forţă majoră (2014) şi Triangle of Sadness / Triunghiul tristeţii (2022) revine cu o satiră acidă la adresa societăţii contemporane pe care abia o aştept.

2. I Play Rocky - biografic
CÂND: 2026 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 68 %
DESPRE: Începuturile lui Sylvester Stallone în lumea filmului şi mai ales lupta crâncenă dusă de acesta pentru a convinge directorii de studiouri că el trebuie să-l interpreteze pe cel care va deveni legendarul Rocky Balboa.
DE CE: Anthony Ippolito (tânărul care l-a interpretat şi pe Al Pacino în serialul The Offer) întră în pielea unui actor falit ce suferă şi de o paralizie parţială a feţei, dar care nu a renunţat la visul lui, crezând până în ultimul moment că îi este predestinat să joace rolul principal în filmul pe care l-a scris. Ador poveştile despre outsideri, dar şi filmele care ne poartă în culisele filmelor.

3. Send Help - horror
CÂND: 30 ianuarie 2026 / Scor pe Rotten Tomatoes: 61 % 
DESPRE: Doi colegi de muncă se trezesc pe o insulă pustie, ei fiind singurii supravieţuitori ai unui accident aviatic. Deşi ar trebui să colaboreze pentru a gestiona mai bine situaţia, unul din ei începe să-l terorizeze pe celălalt, aducându-i la cunoştinţă trecutul lor problematic. 
DE CE: Îmi place cum sună această încrucişare între Misery / Tortura (1990) şi Cast Away / Naufragiatul (2000), şi îmi plac şi cei doi protagonişti talentaţi şi carismatici, Rachel McAdams şi Dylan O'Brien, unde mai pui că Sam Raimi se întoarce la horror, genul care l-a făcut cunoscut. 

4. Sisters In Italy - dramedie
CÂND: 2026 (SUA) (Amazon Prime Video) / Scor pe Rotten Tomatoes: 40 %
DESPRE: După moartea mamei lor, două surori înstrăinate (Tika Sumpter, foto şi Bresha Webb) află că au moştenit o pensiune într-o zonă rurală a Italiei. Ajungând la faţa locului, răni din trecut se redeschid, dat fiind temperamentele şi viziunile de viitor diferite ale celor două femei.
DE CE: Fiind cea mai mică dintre ei, Sumpter are doi fraţi şi două surori, iar când a scris scenariul acestui film, a inserat multe din experienţele personale, în special din perioada copilăriei / adolescenţei. Am văzut mai multe interviuri cu actriţa şi constat că are nişte opinii foarte clare şi puternice vizavi de familie, iar faptul că Tyler Perry (foto) doar regizează pelicula (Slavă Domnului!), mă face curios. 

5. In Tandem - thriller
CÂND: 2026 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 53 % 
DESPRE: După ce se reîntâlnesc la o sală de escaladă, doi foşti colegi de liceu (Emile Hirsch şi Benjamin Norris) vor să încerce un munte adevărat, în ciuda faptului că nu au deloc experienţă în alpinism. Ajungând agăţaţi pe o stâncă, vechi conflicte încep să iasă la suprafaţă, însă acestea trebuie lăsate deoparte dacă vor să scape cu viaţă.
DE CE: Primul lungmetraj scris de Emile Hirsch va încadrat probabil la categoria filmelor despre supravieţuire, însă cunoscând preferinţele lui cinematografice, tind să cred că pelicula va fi mai mult o introspecţie asupra ranchiunii, încrederii sau a iertării.

6. The Mummy - horror
CÂND: 17 aprilie 2026 / Scor pe Rotten Tomatoes: 65 % 
DESPRE: ''O familie se intersectează cu o mumie antică'' este tot ce se ştie momentan despre acest proiect. 
DE CE: Apreciez noua abordare a producătorului Jason Blum şi a companiei lui, Blumhouse: preluăm proprietăţi intelectuale horror, le servim un buget modest, şi le ''dezbrăcăm'' pe cât posibil de elementele supranaturale, făcându-le plauzibile în realitatea contemporană. Pâna acum au fost lansate The Invisible Man / Omul invizibil (2020) şi Wolf Man / Omul-lup (2025).

7. Focker In-Law - comedie
CÂND: 27 noiembrie 2026 / Scor pe Rotten Tomatoes: 32 %
DESPRE: Al patrulea film al seriei reuneşte clanul Focker-Byrnes, Ben Stiller (foto, dreapta), Robert De Niro (foto, stânga) Blythe Danner, Teri Polo şi compania întorcându-se la rolurile celebre. De data aceasta, băiatul cuplului Greg-Pam se pregăteşte de însurătoare, însă aleasa lui (Ariana Grande, foto dreapta) ne e deloc pe placul familiei. 
DE CE: Am savurat din plin primele două pelicule, iar cu a treia parte am fost... ok. Sper totuşi să se oprească aici, fiindcă e suficient. 

8. Lice - comedie horror
CÂND: 2026 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 46 %
DESPRE: Amplasat în anii '80, filmul are în prim-plan nişte păduchi modificaţi genetic care infectează elevii unui liceu, transformându-i în psihopaţi violenţi. Staful didactic împreună cu câţiva adolescenţi imuni decid să riposteze, totul culminând cu o confruntare sângeroasă pentru supravieţuire.
DE CE: Descris ca o combinaţie a peliculelor clasice The Breakfast Club / Şcoala de sâmbătă (1985) şi Lord of the Flies / Împăratul muştelor (1990), am un sentiment că ne aşteaptă o distracţie nebună.

9. Ebenezer: A Christmas Carol - fantezie
CÂND: 13 noiembrie 2026 / Scor pe Rotten Tomatoes: 52 %
DESPRE: O nouă ecranizare a nuvelei semnate de Charles Dickens. Un bătrân ursuz porneşte într-o călătorie supranaturală pentru a-şi înfrunta trecutul, prezentul şi viitorul, sperând la o a doua şansă.
DE CE: Johnny Depp este cap de afiş într-un film de studio după mult timp, iar la cârma peliculei stă Ti West (foto, dreapta), un regizor nonconformist care ne-a oferit trilogia horror X, compusă din filmele X, Pearl (ambele 2022) şi MaXXXine (2024). Sunt curios dacă cei doi vor veni cu o abordare proaspătă a poveştii clasice sau dacă totul a fost doar pentru nişte cecuri grase.

10. The Man with the Bag - acţiune / comedie
CÂND: 2026 (SUA) (Amazon Prime Video) / Scor pe Rotten Tomatoes: 38 %
DESPRE: Sacul magic al lui Moş Crăciun (Arnold Schwarzenegger) este furat, iar pentru a-l recupera, acesta cere ajutorul unui hoţ mărunt (Alan Ritchson) care se află momentan pe lista celor obraznici.
DE CE: S-au făcut sute de filme despre parteneri aflaţi la poluri opuse forţaţi să lucreze împreună, iar acesta nu va veni cu nimic original. Totuşi, doar imaginea de mai jos mă face sa zâmbesc, văzând ţinuta lui Arnold. Adăugând la asta atitudinea şi accentul acestuia, sunt sigur că vom primi o prostioară distractivă şi inofensivă numai bună de vizionat în preajma Crăciunului. 


luni, 23 decembrie 2024

Top 10 filme ''Vreau să văd'' în 2025

Bineînțeles, acum că suntem pe sfârșit de an, e timpul pentru deja ''celebra'' listă cu filme de văzut anul viitor. 

Pentru cei care se află pe Jurnal de cinefil pentru prima dată, menționez că cele 10 filme de mai jos nu au fost alese pe principiul ''ce are mai epic și mai promițător 2025 de oferit''. Nicidecum. Ceea ce urmează este o listă personală, cu filme ce mă incită şi care vor avea premiera anul viitor, ele nefiind într-o anumită ordine, adică primul de pe listă e cel mai aşteptat etc. Îmi place să lucrez la acest top an de an pentru că cei câțiva oameni care intră pe blog poate au uitat de anumite pelicule, şi cu această ocazie fac un update în calendar, alţii vor descoperi acum niște titluri interesante de care nu aveau nici o idee că există.

Dat fiind că Rotten Tomatoes.com e foarte popular și foarte mulți îl au ca reper pentru a-și face o primă impresie, am adăugat la fiecare producție și pronosticul meu, scorul pe care eu cred că-l va avea odată ce recenziile de la critici vor fi adunate. Acestea fiind zise, vă urez SĂRBĂTORI FERICITE, LA MULȚI ANI, și vă propun o ultimă lectură relaxantă și informativă pe acest final de an. Enjoy !

1. Rental Family - dramă
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 68 % 
DESPRE: Imediat după câştigarea premiului Oscar pentru performanţa din The Whale / Balena (2022), Brendan Fraser a semnat pentru această dramă despre un actor american ce trăieşte în Tokyo, care este angajat de o companie japoneză ce furnizează familii de închiriat. Fiind martor la impactul pe care îl are în vieţile clienţilor lui, această călătorie introspectivă îi va schimba viaţa protagonistului pentru totdeauna.
DE CE: Distribuit de Searchlight Pictures, care pune pe marile ecrane filme prestigioase, pelicula regizată de Hikari (foto, dreapta) are şanse să-i aducă lui Fraser noi nominalizări la premii importante.

2. Sydney Sweeney-Christy Martin Biopic - dramă sportivă
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 62 %
DESPRE: Filmul biografic urmăreşte ascensiunea pugilistei Christy Martin, cea care în anii '90 a pus boxul feminin pe hartă.
DE CE: Regizat de către aclamatul David Michôd (Animal Kingdom / Împărăţia fiarelor, The Rover / Rătăcitorul), filmul o are în rolul titular pe tânăra actriţă Sydney Sweeney, pe val în acest moment la Hollywood, numele ei fiind vehiculat pentru o mulţime de proiecte. După seriale cu adolescenţi sau comedia romantică Anyone But You / Iubesc să te urăsc (2023), acesta este cel mai dificil rol al ei de până acum, având ocazia să arate cu adevărat ce poate.

3. Motor City - acţiune
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 43 %
DESPRE: Fiindu-i înscenată o crimă, un bărbat proaspăt ieşit din închisoare este pe urmele celor responsabili.
DE CE: Scenariul scris de Chad St. John este unic, în sensul că acesta are doar vreo 5 replici. Acest film mut de acţiune s-a aflat în "iadul dezvoltării" din 2010 încoace, timp în care mai mulţi actori, printre care şi Gerard Butler, au flirtat cu ideea interpretării rolului principal. Abia anul trecut a fost anunţat că proiectul are în sfârşit finanţare asigurată şi că protagonistul poveştii, John Miller, va fi jucat de Alan Ritchson (foto), foarte popular în prezent datorită serial Amazon Jack Reacher. Plasat în anii '70, în Detroit, filmul va conţine, conform producătorilor, mult sânge, dar şi o coloană sonoră explozivă.  

4. The Smashing Machine - dramă sportivă
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 65 %
DESPRE: Peliculă biografică avându-l în prim-plan pe Mark Kerr, wrestler legendar ce a făcut tranziţia spre artele marţiale mixte. Vom fi martori la succesele acestuia pe plan profesional, dar şi la eşecurile din plan personal, în special abuzul de substanţe.
DE CE: După foarte multe prostioare cu bugete enorme care nu au impresionat decât adolescenţii, Dwayne Johnson (foto) şi-a pus agenţii la treabă pentru a-i găsi un rol cu care să câştige şi respectul criticilor. Având în vedere echipa din spatele proiectului, regizor / scenarist Benny Safdie + studioul A24, DJ poate răsufla liniştit.

5. Materialists - comedie romantică
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 61 %
DESPRE: Afacerea unei peţitoare din New York (Dakota Johnson, foto dreapta), este în pericol atunci când aceasta se vede prinsă într-un triunghi amoros cu fostul ei iubit (Chris Evans, foto) şi un om de afaceri (Pedro Pascal). 
DE CE: După aclamatul debut cu Past Lives / Din alte vieţi (2023), noul film al cineastei Celine Song va genera cu siguranţă multe discuţii şi comparaţii. În ultimii ani, CV-ul lui Evans s-a umplut de rateuri cu bugete gigantice, astfel că era doar o chestiune de timp până când acesta va semna pentru un nou film independent, de autor. Mie îmi place mult de el şi sper ca de data asta să fi tras lozul câştigător.

6. Famous - thriller
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 56 %
DESPRE: Un fan zelos este confundat tot timpul cu starul de la Hollywood James Jansen (ambii jucaţi de Zac Efron). Cel dintâi va porni spre Los Angeles în speranţa că îşi va putea schimba destinul.
DE CE: Prestaţia lui Efron din drama A24 The Iron Claw / Gheara de fier de anul trecut, a fost votată unanim de critici drept cea mai bună treabă pe care acesta a făcut-o în toată cariera lui. Nu este de mirare că actorul face din nou echipă cu prestigiosul distribuitor pentru o nouă încercare de a pune mâna pe o nominalizare la Oscar. 

7. The Running Man - thriller
CÂND: 7 noiembrie 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 72 %
DESPRE: Într-un viitor distopic în Statele Unite, Ben Richards, un bărbat disperat să strângă bani pentru a-şi putea trata fiica bolnavă, acceptă să participe la un reality show violent la care pentru a pune mâna pe premiul cel mare, trebuie să supravieţuieşti unor asasini trimişi să te ucidă.
DE CE: Romanul lui Stephen King publicat în 1982, a mai fost adus pe marile ecrane în 1987, însă lungmetrajul a fost considerat doar un alt film tipic de acţiune cu Arnold Schwarzenegger. Acum îl avem la cârmă pe reputatul Edgar Wright, care s-a ocupat şi de scenariu, respectând cu stricteţe materialul-sursă, conform unor insideri. Glen Powell (foto), alt actor foarte apreciat şi pe val în prezent este cap de afiş. 

8. In the Lost Lands - fantastic
CÂND: 28 februarie 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 26 %
DESPRE: O regină apelează la serviciile vrăjitoarei Gray Alys (Milla Jovovich, foto) pentru a-i aduce din ''ţinuturi pierdute'' un dar magic cu care se poate transforma într-un vârcolac. Avându-l alături pe misteriosul vânător Boyce (Dave Bautista), cei doi păşesc într-o lume plină de creaturi întunecate şi duşmani fără milă.
DE CE: Anunţat în 2015, filmul este adaptarea unei poveşti puţin cunoscute a celebrului George R.R. Martin (Game of Thrones / Urzeala Tronurilor) de pe la începuturile carierei lui. Acesta a văzut deja filmul, numindu-l ''întunecat, atmosferic, şi foarte distractiv''. 

9. Happy Gilmore 2 - comedie sportivă
CÂND: 2025 (Netflix) / Scor pe Rotten Tomatoes: 54 %
DESPRE: Continuarea comediei din 1996 cu Adam Sandler în rolul unui jucător de hochei ratat care descoperă că are un adevărat talent la golf. 
DE CE: Filmul original este un clasic şi una dintre comediile mele preferate cu Sandler protagonist. Informaţiile despre plot şi personaje sunt ţinute sub cheie momentan, însă am înţeles că pe lângă feţe noi, se întorc şi majoritatea actorilor din pelicula precedentă.

10. The Naked Gun - acţiune / comedie
CÂND: 1 august 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 35 %
DESPRE: Reboot - continuare a seriei de parodii The Naked Gun / Un poliţist cu explozie întârziată ce îl aveau pe Leslie Nielsen în rolul unui apărător al legii incompetent care rezolvă ca prin minune cazurile. 
DE CE: Liam Neeson îl va interpreta pe fiul la fel de nătâng al personajului jucat de Nielsen. Am iubit acele filme şi sunt curios să văd cum arată o parodie poliţistă în 2025. Din distribuţie mai fac parte Paul Walter Hauser, Danny Huston, Pamela Anderson şi Kevin Durand în rolul antagonistului.