Bineînțeles, acum că suntem pe sfârșit de an, e timpul pentru deja ''celebra'' listă cu filme de văzut anul viitor.
Pentru cei care se află pe Jurnal de cinefil pentru prima dată, menționez că cele 10 filme de mai jos nu au fost alese pe principiul ''ce are mai epic și mai promițător 2025 de oferit''. Nicidecum. Ceea ce urmează este o listă personală, cu filme ce mă incită şi care vor avea premiera anul viitor, ele nefiind într-o anumită ordine, adică primul de pe listă e cel mai aşteptat etc. Îmi place să lucrez la acest top an de an pentru că cei câțiva oameni care intră pe blog poate au uitat de anumite pelicule, şi cu această ocazie fac un update în calendar, alţii vor descoperi acum niște titluri interesante de care nu aveau nici o idee că există.
Dat fiind că Rotten Tomatoes.com e foarte popular și foarte mulți îl au ca reper pentru a-și face o primă impresie, am adăugat la fiecare producție și pronosticul meu, scorul pe care eu cred că-l va avea odată ce recenziile de la critici vor fi adunate. Acestea fiind zise, vă urez SĂRBĂTORI FERICITE, LA MULȚI ANI, și vă propun o ultimă lectură relaxantă și informativă pe acest final de an. Enjoy !
Dat fiind că Rotten Tomatoes.com e foarte popular și foarte mulți îl au ca reper pentru a-și face o primă impresie, am adăugat la fiecare producție și pronosticul meu, scorul pe care eu cred că-l va avea odată ce recenziile de la critici vor fi adunate. Acestea fiind zise, vă urez SĂRBĂTORI FERICITE, LA MULȚI ANI, și vă propun o ultimă lectură relaxantă și informativă pe acest final de an. Enjoy !
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 68 %
DESPRE: Imediat după câştigarea premiului Oscar pentru performanţa din The Whale / Balena (2022), Brendan Fraser a semnat pentru această dramă despre un actor american ce trăieşte în Tokyo, care este angajat de o companie japoneză ce furnizează familii de închiriat. Fiind martor la impactul pe care îl are în vieţile clienţilor lui, această călătorie introspectivă îi va schimba viaţa protagonistului pentru totdeauna.
DE CE: Distribuit de Searchlight Pictures, care pune pe marile ecrane filme prestigioase, pelicula regizată de Hikari (foto, dreapta) are şanse să-i aducă lui Fraser noi nominalizări la premii importante.
2. Sydney Sweeney-Christy Martin Biopic - dramă sportivă
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 62 %
DESPRE: Filmul biografic urmăreşte ascensiunea pugilistei Christy Martin, cea care în anii '90 a pus boxul feminin pe hartă.
DE CE: Regizat de către aclamatul David Michôd (Animal Kingdom / Împărăţia fiarelor, The Rover / Rătăcitorul), filmul o are în rolul titular pe tânăra actriţă Sydney Sweeney, pe val în acest moment la Hollywood, numele ei fiind vehiculat pentru o mulţime de proiecte. După seriale cu adolescenţi sau comedia romantică Anyone But You / Iubesc să te urăsc (2023), acesta este cel mai dificil rol al ei de până acum, având ocazia să arate cu adevărat ce poate.
3. Motor City - acţiune
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 43 %
DESPRE: Fiindu-i înscenată o crimă, un bărbat proaspăt ieşit din închisoare este pe urmele celor responsabili.
DE CE: Scenariul scris de Chad St. John este unic, în sensul că acesta are doar vreo 5 replici. Acest film mut de acţiune s-a aflat în "iadul dezvoltării" din 2010 încoace, timp în care mai mulţi actori, printre care şi Gerard Butler, au flirtat cu ideea interpretării rolului principal. Abia anul trecut a fost anunţat că proiectul are în sfârşit finanţare asigurată şi că protagonistul poveştii, John Miller, va fi jucat de Alan Ritchson (foto), foarte popular în prezent datorită serial Amazon Jack Reacher. Plasat în anii '70, în Detroit, filmul va conţine, conform producătorilor, mult sânge, dar şi o coloană sonoră explozivă.
4. The Smashing Machine - dramă sportivă
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 65 %
DESPRE: Peliculă biografică avându-l în prim-plan pe Mark Kerr, wrestler legendar ce a făcut tranziţia spre artele marţiale mixte. Vom fi martori la succesele acestuia pe plan profesional, dar şi la eşecurile din plan personal, în special abuzul de substanţe.
DE CE: După foarte multe prostioare cu bugete enorme care nu au impresionat decât adolescenţii, Dwayne Johnson (foto) şi-a pus agenţii la treabă pentru a-i găsi un rol cu care să câştige şi respectul criticilor. Având în vedere echipa din spatele proiectului, regizor / scenarist Benny Safdie + studioul A24, DJ poate răsufla liniştit.
5. Materialists - comedie romantică
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 61 %
DESPRE: Afacerea unei peţitoare din New York (Dakota Johnson, foto dreapta), este în pericol atunci când aceasta se vede prinsă într-un triunghi amoros cu fostul ei iubit (Chris Evans, foto) şi un om de afaceri (Pedro Pascal).
DE CE: După aclamatul debut cu Past Lives / Din alte vieţi (2023), noul film al cineastei Celine Song va genera cu siguranţă multe discuţii şi comparaţii. În ultimii ani, CV-ul lui Evans s-a umplut de rateuri cu bugete gigantice, astfel că era doar o chestiune de timp până când acesta va semna pentru un nou film independent, de autor. Mie îmi place mult de el şi sper ca de data asta să fi tras lozul câştigător.
6. Famous - thriller
CÂND: 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 56 %
DESPRE: Un fan zelos este confundat tot timpul cu starul de la Hollywood James Jansen (ambii jucaţi de Zac Efron). Cel dintâi va porni spre Los Angeles în speranţa că îşi va putea schimba destinul.
DE CE: Prestaţia lui Efron din drama A24 The Iron Claw / Gheara de fier de anul trecut, a fost votată unanim de critici drept cea mai bună treabă pe care acesta a făcut-o în toată cariera lui. Nu este de mirare că actorul face din nou echipă cu prestigiosul distribuitor pentru o nouă încercare de a pune mâna pe o nominalizare la Oscar.
7. The Running Man - thriller
CÂND: 7 noiembrie 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 72 %
DESPRE: Într-un viitor distopic în Statele Unite, Ben Richards, un bărbat disperat să strângă bani pentru a-şi putea trata fiica bolnavă, acceptă să participe la un reality show violent la care pentru a pune mâna pe premiul cel mare, trebuie să supravieţuieşti unor asasini trimişi să te ucidă.
DE CE: Romanul lui Stephen King publicat în 1982, a mai fost adus pe marile ecrane în 1987, însă lungmetrajul a fost considerat doar un alt film tipic de acţiune cu Arnold Schwarzenegger. Acum îl avem la cârmă pe reputatul Edgar Wright, care s-a ocupat şi de scenariu, respectând cu stricteţe materialul-sursă, conform unor insideri. Glen Powell (foto), alt actor foarte apreciat şi pe val în prezent este cap de afiş.
CÂND: 28 februarie 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 26 %
DESPRE: O regină apelează la serviciile vrăjitoarei Gray Alys (Milla Jovovich, foto) pentru a-i aduce din ''ţinuturi pierdute'' un dar magic cu care se poate transforma într-un vârcolac. Avându-l alături pe misteriosul vânător Boyce (Dave Bautista), cei doi păşesc într-o lume plină de creaturi întunecate şi duşmani fără milă.
DE CE: Anunţat în 2015, filmul este adaptarea unei poveşti puţin cunoscute a celebrului George R.R. Martin (Game of Thrones / Urzeala Tronurilor) de pe la începuturile carierei lui. Acesta a văzut deja filmul, numindu-l ''întunecat, atmosferic, şi foarte distractiv''.
9. Happy Gilmore 2 - comedie sportivă
CÂND: 2025 (Netflix) / Scor pe Rotten Tomatoes: 54 %
DESPRE: Continuarea comediei din 1996 cu Adam Sandler în rolul unui jucător de hochei ratat care descoperă că are un adevărat talent la golf.
DE CE: Filmul original este un clasic şi una dintre comediile mele preferate cu Sandler protagonist. Informaţiile despre plot şi personaje sunt ţinute sub cheie momentan, însă am înţeles că pe lângă feţe noi, se întorc şi majoritatea actorilor din pelicula precedentă.
10. The Naked Gun - acţiune / comedie
CÂND: 1 august 2025 (SUA) / Scor pe Rotten Tomatoes: 35 %
DESPRE: Reboot - continuare a seriei de parodii The Naked Gun / Un poliţist cu explozie întârziată ce îl aveau pe Leslie Nielsen în rolul unui apărător al legii incompetent care rezolvă ca prin minune cazurile.
DE CE: Liam Neeson îl va interpreta pe fiul la fel de nătâng al personajului jucat de Nielsen. Am iubit acele filme şi sunt curios să văd cum arată o parodie poliţistă în 2025. Din distribuţie mai fac parte Paul Walter Hauser, Danny Huston, Pamela Anderson şi Kevin Durand în rolul antagonistului.
0 comments:
Trimiteți un comentariu